Ei bine, am ajuns la clasa a 12-a. A mai trecut un an. Urma sa merg la facultate in 2009. E un moment de rascruce pentru orice adolescent. Treci de la statutul de licean, la cel de student, unul in care esti mai mult pe cont propriu, mai ales daca pleci la studii in alt oras. Eu urma sa merg in Bucuresti. Mai erau insa cateva luni pana la facultate.
Faza locala si faza judeteana au fost trecute fara probleme. M-am calificat din nou la nationala. M-am bucurat atunci cand am aflat ca voi strabate tara din sud pana in nord. Urma sa merg la Satu Mare.
Am luat trenul de noapte spre Satu Mare impreuna cu colegii de lot si cu profesorul insotitor. Nu am dormit toata noaptea pana la Satu Mare. M-am tot gandit ca aceasta este ultima mea olimpiada, lucru la care am tinut foarte mult si care m-a „urmarit” in anii ce au urmat (nostalgia).
Aici am obtinut locul 7 (un loc bun pentru mine la final de ONG) si am participat la baraj pentru faza internationala unde nu m-am calificat. Dupa ce am dat aceste probe, mi-am spus: e timpul sa profit de zilele ce au mai ramas si sa ma distrez. In excursia de agrement am mers in zona Oasului, dar si in Carei. Deja ne stiam foarte bine cu cei din alte judete.
Aici au fost create/planificate ceea ce numim noi „Reuniuni” si „Clandestineala”. Reuniunile sunt acele iesiri cu participanti sau fosti participanti in afara olimpiadei. Am avut multe astfel de revederi. Clandestineala reprezinta acea actiune a fostilor olimpici de a merge in vizita la olimpiada ca sa ii vada pe cei ce inca sunt participanti, sa se intalneasca si sa se simta bine impreuna.
Iata cateva locuri in care am facut reuniuni: Costinesti (verile din 2009, 2010, 2011 – de obicei ne reuneam peste 30 de oameni la mare), Vatra Dornei (2011), Busteni (iarna 2012), Toplita (2017 – nu am fost foarte multi, dar e bine ca s-a intamplat). La vara, va avea loc o reuniune la Vatra Dornei. Pe langa acestea, au mai avut loc intalniri spontane in Cluj, Bucuresti, Iasi, Londra, la petreceri, majorate, nunti.
Clandestineala a tinut ceva timp. Pentru mine a tinut 3 ani. Am mers aproape la toate concursurile dupa ce am termina liceul in vizita. La un moment dat, circula o gluma cum ca eu as fi omul cu cele mai multe participari la olimpiada de geografie, 8 la numar. Cei ce faceau parte din Clandestineala se numeau „clandestini”. La un moment dat, ne-am gandit sa ne botezam grupul Klandenistan pentru amuzament. Am mers in Targoviste, Timisoara, Craiova, Bistrita, Alexandria si Barlad. Ne duceam pentru distractie.
Momentul in care am fost strigat la Satu Mare ca sa imi iau premiul a fost emotionant deoarece era ultima data cand urcam pe scena de la ONG (Olimpiada Nationala de Geografie). M-am bucurat sa fiu acolo in fata prietenilor din alte judete, oameni cu care am stabilit legaturi stranse si cu care inca pastrez legatura.
Este greu sa descrii sentimentul pe care elevii deveniti geografi il traiesc la aceste concursuri. Pot spune ca este unic si greu de explicat.
Cam aceasta este povestea mea de geograf licean. Am mers la Facultatea de Geografie si la ASE-Comert. Una reprezenta pasiunea, alta ratiunea.
Sper ca v-a placut povestea mea. Daca aveti un hobby, tineti-va de el. Este foarte important. Va va face sa infloriti in momentul in care il puneti in practica.
„Colectionarul de orase” este urmarea acestor concursuri si a pasiunii pentru geografie.
Mai jos, cateva fotografii de la Satu Mare.
Colectionarul de Orase 
Ce articol mișto!
ApreciazăApreciază