Prin februarie 2021 am hotarat sa plec in Turcia. Era pe lista verde. Iti trebuia test PCR negativ si astfel puteai trece. Am zis ca e ocazie buna sa calatoresc avand in vedere ca atunci nu erau foarte multe optiuni de turism in afara tarii cu masina. Povestea va fi structurata in mai multe articole.
Ziua 1. Traversarea Bulgariei si nota de plata de 0.2 leva
Plec dimineata din Bucuresti. Trec vama Giurgiu-Ruse fara problema. Opresc imediat dupa rondul de la Ruse ca sa-mi iau vinieta pentru Bulgaria. Traseul pentru prima zi a fost Bucuresti-Ruse-Razgrad-Targoviste de Bulgaria-Muntii Balcani-Yambol-Elhovo. De altfel, am innoptat in ultima localitate la un hotel. Dupa ce am stat 15 min sa pot plati cu cardul deoarece nu mergea POS-ul cum trebuie, ma duc in camera si incerc sa o deschid. Reusesc cu greu.
Imi las lucrurile, apoi plec sa mananc, restaurantul fiind deschis pentru oaspetii structurii de primire turistica. Imi iau ceva bulgaresc si o rachia. Mancanc, stau vreo 2 ore la restaurant, vorbesc la telefon cu niste prieteni, o romanca si un bulgar. Constat ca, in urma discutiei, tipul bulgar e din Elhovo si ca are rude acolo. Imi spune ca daca am probleme p-acolo cu politia, ma poate ajuta (:D). E bine, avem pile. Cer nota, platesc si totul parea a fi OK. Apoi, sefa de restaurant, o britanica maritata in Bulgaria, vine si imi spune ca a fost o eroare si ca am platit doar 0.2 leva, adica vreo 50 de bani in leii nostri. Mi-am dat seama care a fost problema. Ospatarita tastase doar 2 si 0. POS-ul are insa si 2 zecimale, astfel ca am avut 0.2 leva de plata. Pana la urma platesc 20 de leva si primesc rest in cash 20 de bani leva d-aia. Ma duc spre camera. Iar nu se deschide usa. O chem pe receptionista care intr-un final imi deschide. Hai ca am inceput bine!
Ziua 2. Trecerea vamei in Turcia, cartela, vinieta turca, HES codu’, colinele din Istanbul, parcarea, pescarii de pe podul Galata si apusul in orasul de pe Bosfor.
Plec dis de dimineata din Elhovo, la 7. Voiam sa mananc si eu ceva, dar restaurantul era inchis. O intreb pe femeia de serviciu care matura pe-acolo intr-o englezo-bulgaro-romana: Iz za ресторант deschis? Ea raspunde ca не, nu hehe; aia e altceva.
Plec din Elhovo. Mai aveam foarte putin pana la vama. Ajung acolo si sunt oprit de un politai bulgar (oare e timpul sa imi folosesc pilele?). Imi cere vinieta. Totul ok. Ma duc la vama unde coada este mica. Prezint pasaportul, talonul si testul PCR negativ. In timp ce asteptam, eu ascultam un radio turcesc. Vamesul remarca si imi zice: türk radyosu. Yes, raspund eu. Ma asteptam sa ma intrebe daca-s ruda cu Gica Popescu sau ceva de genul deoarece numele meu este acesta. Trec in Turcia. Aveam in plan sa opresc in primul oras, in Edirne (fostul Adrianopol), acest Nadlac al Turciei. Mi-am descarcat harti offline „Maps.me” deoarece daca folosesti telefonul in Turcia, te rupe la costuri. Acum cativa ani am dat un Shazam tot in Turcia ca sa aflu cum se numeste o melodie si a venit factura 40 de EUR. Bine, stiam ca asa se va intampla, dar imi placea melodia aia. Acum urma sa imi iau o cartela de Turcia ca sa am internet.
Ajung in Edirne si caut otopark cat mai aproape de centru. Ii dau omului de la parcare 10 lire turcesti (apropo, lira turceasca s-a devalorizat, asa ca preturile erau mai ieftine ca acum cativa ani). Legat de masina, eu am TR la placutele de inmatriculare, lucru pe care multi turci l-au remarcat, inclusiv politia. „Ia uite Emre, un roman turc”.
Ma duc in centru la un PTT (posta lor care e si banca) ca sa imi iau vinieta. Vinieta consta intr-un abtibild pe care-l lipesti de parbriz. Paznicul imi spune in turca sa imi iau un bon de ordine. Astept acolo 25 de minute si imi vine randul. Urmeaza o intreaga discutie cu casiera in care explic ca vreau HGS sticker pentru autostrada (in Turcia autostrada si unele poduri se platesc, celelale drumuri nu). Imi da un abtibild galben pe care scria HGS, ii spun ca vreau 100 de lire credit, iar plata sa fie cu cardul. Ce sa vezi, nu mergea decat cash, asa ca ies din banca, scot bani si ma intorc sa platesc.
Dupa ce am rezolvat cu „vinieta”, ma duc sa imi iau cartela telefonica. Aveam 2 telefoane la mine, asa ca pe unul urma sa il folosesc pentru cartela turca. Ma duc la un Turkcell, o companie de telefonie mobila mare din Turcia. Tipa de acolo stia engleza, cat de cat, asa ca scap ieftin. Platesc cash. Ias din magazin si constat ca netul, mesajele si apelurile nu merg. Inchid si deschid telefonul. Merge netul, dar mesajele nu. Insist cu mesaje deoarece aveam nevoie sa dau un SMS pentru un cod COVID (HES code). Inainte sa plec, imi iau ceva de la o patiserie turceasca (foarte bun). Apropo, Edirne chiar imi place
Imi verific contul „vinietei” folosind numarul de inmatriculare si vad creditul de 100 de lire. Sunt OK cu vinieta. E timpul sa plec. Aparent, poti sa iti bagi online credit, dar nu este acceptat decat un card de credit din Turcia, deci, trebuia sa incarc manual de la PTT. Plec din Edirne, iar dupa 30 de minute opresc intr-o parcare ca sa imi activez HES code. Incerc sa dau mesaje de pe telefonul cu cartela de Turcia ca sa primesc codul (e modalitatea simpla), insa nu reusesc. Intre timp imi instalez aplicatia care e in turca. De altfel, tot e in limba turca. Reusesc sa imi creez codul pe care urma sa il scanez unde era nevoie. Intre timp, dau SMS de pe telefonul de Romania pe telefonul de Turcia si, se deblocheaza mesajele. Incep sa primesc tot felul de mesaje de la Turkcell si de la HES codu’. Totul era rezolvat. Puteam sa plec linistit spre Stanbul:D.
Dupa 2 ore ajung in Istanbul. Aveam ca destinatie otopark langa turnul Galata. Traficul era infernal. Dupa ce cobor dupa autostrada care trece aproape de zona centrala, intru pe niste stradute cu panta foarte mare. Noroc ca eu sunt de la campie si stiu plecarea din panta:)). Vorbind serios, chiar ma desurc sa plec din panta:). Ajung pe o straduta si o dubita cu paine opreste in mijlocul drumului deoarece nu avea unde sa parcheze. Se face o coloana foarte mare. Se pare ca livrarea urma sa dureze. Soferul imi face semn sa ocolesc. Dar pe unde? Daca il ocoleam, loveam ultimul model de BMW Seria 5 si un Porche Panamera. Soferul ii gaseste pe conducatorii celor doua autoturisme. Unul parcheaza cu un metru mai in fata, celalalt cu un metru mai in spate si cat mai aproape de bordura. Suficient ca sa pot trece. Cei din spate cu masini mai lungi nu stiu daca au reusit. Ajung la parcare.
Dupa ce am parcat, ma duc spre turnul Galata. Le fac unor turisti poze si ma pun la coada. Ce sa vezi. Trebuia sa iau bilete de la o casa aflata langa. Ma duc, iau bilet, imi este cerut acest HES codu’. Platesc si ma pun iara la coada. Intru in turn. De sus se vedea orasul 360 de grade. Superb, mai ales apusul. Dupa ce am vizitat turnul, o iau la pas prin centru si pe podul Galata unde era plin de pescari. Puteai sa cumperi de la ei. Podul Galata travereseaza Cornul de Aur. Ajung in partea cealalta unde imi comand o ciorba si un iskender. Turcii chiar ciorba ii spun la ciorba. Dar, nu e acra.
Eu inca nu imi luasem cazare. Dupa ce apune soarele, caut cazare. Atunci, booking.com nu mergea in Turcia, asa ca ma duc direct la un hotel. In drum vad stadionul lui Besiktas. Gasesc un Ibis care avea si parcare. Urma sa stau 2 nopti. Urma weekendul. Ca turist, aveai voie sa stai afara nelimitat, insa turcii urmau a sta in case in weekend.
Urmeaza partea a 2-a din aceasta poveste. Voi vizita centrul Istanbulului (Palatul Topkapi, Aghia Sofia, Bazarul, Bosforul etc.) si partea asiatica a orasului, urmand a-mi continua drumul spre Tuz Golu si Cappadocia.
Colectionarul de Orase 